IERTAȚI DE PENALIZĂRI: Guvernul a aprobat amnistia fiscală

IERTAȚI DE PENALIZĂRI: Guvernul a aprobat amnistia fiscală

Guvernul a aprobat așa-numita amnistie fiscală. Contribuabilii care își vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile de plată datorate bugetului restante începând de la 30 septembrie 2015 vor beneficia de anularea penalităților de întârziere.
Măsura amnistiei fiscale a fost aprobată de Guvern printr-o ordonanță de urgență și va fi aplicată tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice, juridice sauentități fără personalitate juridică.

Cei care plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor restante vor putea beneficia, condiționat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligațiilor principale datorate bugetului la 30 septembrie 2015. Pentru a beneficia de prevederile ordonanței de urgență, contribuabilii trebuie să depună o cerere în acest sens la organul fiscal și să îndeplinească anumite condiții specifice.
Conform estimărilor, marii beneficiari ai amnistiei fiscale ar putea fi firmele de stat, deși este greu de crezut că vor putea să-și achite datoriile la buget, dacă nu au făcut-o pâna acum. În același timp, măsura dezavantajează contribuabilii corecți, care sunt cu plata obligațiilor la zi, și care ar putea să nu se mai grăbească să-și plătească taxele și impozitele. Aceștia ar putea fi însă stimulați pe viitor, prin anumite facilități, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.