IDEI DIN ȚARA LUI ANDREI: Liceul Tehnologic Marmația are nevoie de susținere pentru proiectul ”Acces către succes”

IDEI DIN ȚARA LUI ANDREI: Liceul Tehnologic Marmația are nevoie de susținere pentru proiectul ”Acces către succes”

 Liceul Tehnologic Marmația din Sighet s-a înscris în competiția Idei din Ţara lui Andrei cu proiectul "ACCES CĂTRE SUCCES", cu o finanţare de 20.000 euro, alături de alte 128 de proiecte din ţară. În urma voturilor primite,  proiectul unității de îmvățământ din Sighetu Marmației se  află pe locul al doilea însă are nevoie de susținere în continuare pentru a câștiga finanțarea.

Acordarea votului presupune:
1. deţinerea unei adrese de email valide şi a unui nr. de telefonie mobilă
3. crearea contului
4. validarea adresei de email
5. activarea codului primit prin SMS
6. vezi proiectele înscrise 
7. detalii proiect ACCES CATRE SUCCES (poziţia 4 în ordinea alfabetică a proiectelor înscrise)
8. Votează şi tu
9. Intrarea in cont şi acordarea votului
 
Se mai poate vota până în 25 iunie la ora 18:00.
 Proiectul “Acces către succes” vine în preîntâmpinarea nevoilor elevilor și cadrelor didactice ale școlii, având ca scop modernizarea şi dotarea unui spaţiu multifuncţional pentru derularea de activităţi şcolare şi extraşcolare ce va genera creşterea şanselor de reuşită şcolară şi profesională. Existența unui spațiu multifuncțional asigură cadrelor didactice posibilități materiale pentru crearea și aplicarea cu elevii a unor contexte noi de învățare, moderne, adaptate realității existente în societate, dar în același timp atractive pentru elevi, fapt ce va genera pe termen mediu și lung creșterea gradului motivațional al elevilor pentru învățare și dezvoltare și implicit reducerea absenteismului și a ratei abandonului școlar.
Unul dintre motivele care a stat la baza acestui proiect este situaţia socio-economică a majorităţii elevilor (circa 60% din mediul rural, 20% cu părinţi plecaţi în străinătate, 15% cu familii monoparentale) şi imposibilitatea financiară a şcolii de a răspunde tuturor cerinţelor existente „dincolo de şcoală”. Astfel, a fost identificată necesitatea modernizării şi dotării unui spaţiu multifuncţional, corespunzător derulării de activităţi şcolare şi extraşcolare (lectorate, biblioteci vii, întâlniri de lucru, etc.) care să aibă ca efect reducerea abandonului şcolar.
„Idei din Țara lui Andrei” este competiția națională de proiecte organizată de OMV Petrom ce finanțează idei inovatoare cu impact pe termen mediu și lung pentru orice comunitate din România. Anul acesta, valoarea totală a finanțării este de 200.000 de euro și se acordă proiectelor care se încadrează într-unul sau ambele domenii: Educație Profesională sau Mediu.
Proiectele câștigătoare se aleg în urma punctajului obținut din partea unui juriu specializat și a votului acordat de public. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.