Instanța Supremă a decis vineri să modifice controlul judiciar în cazul lui Sebastian Ghiță, urmând ca acesta să-și poată exercita funcția de deputat și să se deplaseze pe tot teritoriul României.
Decizia ÎCCJ este definitivă.
"Admite plângerea formulata de inculpatul Ghiță Sebastian împotriva ordonanței din 24 iunie 2015 emisa în dosarul nr.218/P/2014 (…) Direcția Naționlă Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești modifică conținutul controlului judiciar față de inculpatul Ghiță Sebastian după cum urmează: — extinde limita teritorială pe care inculpatul are obligația de a nu o depăși decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent de la teritoriul localității Ploiești la teritoriul României; — înlătura obligația de a nu desfășura activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României. Menține celelalte obligații din conținutul controlului judiciar", se arată în minuta ÎCCJ.
În 24 iunie, DNA a informat că procurorii au dispus față de Sebastian Ghiță, cercetat în dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului, modificarea condițiilor controlului judiciar, având printre obligațiile suplimentare să nu desfășoare activitate în calitatea de deputat și să nu părăsească localitatea Ploiești.
Acestora li se adaugă obligațiile anterioare, respectiv: să se prezinte la DNA Ploiești ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova — Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța procurorilor și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
DNA preciza că măsura controlului judiciar cu noile obligații se aplică începând din 24 iunie până la 14 august, când expiră durata măsurii.
Obligațiile suplimentare din conținutul măsurii de control judiciar au fost determinate de extinderea acțiunii penale față de Sebastian Ghiță pentru trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.
Aceste noi infracțiuni se adaugă celei inițial reținute în sarcina inculpatului, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
ÎCCJ: Sebastian Ghiță are voie să exercite funcția de deputat și să se deplaseze pe tot teritoriul României

Lasa un raspuns