I.S.U. Maramureș: 32 de intervenții în 24 de ore

I.S.U. Maramureș: 32 de intervenții în 24 de ore

Personalul I.S.U. Maramureş a executat nu mai puţin de 32 intervenţii în ultimele 24 de ore, adică o medie de 1,33 pe oră.  Cele mai multe- 28, au fost cele efectuate de medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Dintre acestea, 16 au fost la traumatisme, 8- la diverse afecţiuni medicale, 2- la intoxicaţii, 1- stop cardiorespirator neresuscitat şi 1- la un accident rutier.

Din total, S.M.U.R.D. Baia Mare a efectuat cele mai multe acţiuni- 16, urmat de staţia S.M.U.R.D. Sighetu Marmaţiei- 6, S.M.U.R.D. Târgu Lăpuş- 2  şi staţiile S.M.U.R.D. Bogdan Vodă şi Fărcaşa, cu câte 1 acţiune.
În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 4 intervenţii. Joi, 14.06.2012, la ora 08.50, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare a acţionat în municipiu, pe bulevardul Independenţei, la înlăturarea unor elemente de acoperiş desprinse în urma furtunii din data de 12.06, care puneau în pericol trecătorii.
Tot ieri, la ora 12.54, pompierii Gărzii de intervenţie Borşa au intervenit pe strada Independenţei din oraş, la spălarea carosabilului de noroiul depus în urma ploilor abundente din ultimele zile, pe o porţiune de 100 de metri liniari.
La ora 15.54, pompierii Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei au acţionat la stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Zăvoi din comuna Vadu Izei. Incendiul a fost localizat şi lichidat după circa o oră. Au ars cira 30 de metri pătraţi de acoperiş învelit cu azbociment, 10 metri pătraţi tavan din lemn, aproximativ 15 metri pătraţi de perete din lemn şi elemente de mobilier. Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scăpărilor de gaze combustibile de la o butelie.
La ora 16.13, pompierii Gărzii de Intervenţie nr.2 Bogdan Vodă au acţionat în oraşul Dragomireşti, la alimentarea cu circa 9000 de litri de apă menajeră a mănăstirii din localitate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.