Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder solicită respectarea Hotărârii de Guvern nr.206/2024, din 14 martie 2024.
Pentru buna desfășurare a alegerilor europarlamentare și locale de astăzi, 9 iunie, domnul prefect a înaintat și o adresă către Primăria Municipiului Baia Mare, în vederea punerii în aplicare, în regim de urgență, a prevederii Hotărârii Biroului Electoral Județean nr. 101/2024 care, prin Art.2 „Obligă primarul Municipiului Baia Mare să suplimenteze până cel târziu la ora 12:00, numărul cabinelor de vot la toate secțiile de votare din Municipiul Baia Mare pentru asigurarea numărului optim de cabinelor de vot la toate secțiile de votare din Municipiul Baia Mare pentru asigurarea numărului optim de cabine de vot prevăzut de art.7 din Hotărârea AEP nr. 44/2016.”
Conform dispozițiilor art.7 din Hotărârea AEP nr.44/2016, la fiecare 300 de alegători arondați la o secție de votare se asigură câte o cabină de vot.
De asemenea, potrivit art.81 alin.1 din Legea 115/2015, „fiecare secție de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne și ștampile de votare care se asigură de către primar.”
Așadar, Hotărârea Biroului Electoral Județean nr. 101/2024 a fost emisă și adusă la cunoștinta domnul viceprimar cu atribuții de primar, Doru Ioan Dăncuș, de către prefectul județului Maramureș, pentru urgentarea luării măsurilor necesare.
Lasa un raspuns