Sâmbătă, 8 octombrie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român în vârstă de 27 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.
Cu ocazia formalităţilor de frontieră, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în iulie 2021, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Beclean l-a condamnat la 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de furt.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasa un raspuns