Hidroelectrica: Datoriile au scăzut cu 581 milioane lei iar personalul s-a redus cu 16,8% în 371 zile de insolvenţă

Hidroelectrica: Datoriile au scăzut cu 581 milioane lei iar personalul s-a redus cu 16,8% în 371 zile de insolvenţă

Datoriile Hidroelectrica au scăzut cu 581 milioane de lei în perioada în care compania s-a aflat în insolvenţă, iar personalul s-a redus cu 16,8%, potrivit bilanţului celor 371 de zile de insolvenţă a companiei, remis joi AGERPRES de administratorul judiciar al companiei, Euro Insol.
La sfârşitul lunii mai a anului trecut, restanţele Hidroelectrica cifrau la 4,018 miliarde de lei pentru ca, la 31 mai 2013, acestea să scadă la 3,437 miliarde de lei.
Cifra de afaceri a societăţii s-a majorat cu 228 milioane de lei (plus 22%), de la 1,048 miliarde de lei, la 31 mai 2012, la 1,276 miliarde de lei, la 31 mai 2013.
Compania a trecut pe profit după primele cinci luni din acest an, afişând un rezultat brut de 399 milioane lei faţă de o pierdere de 190 milioane lei înregistrată la data de 31 mai 2012. ‘Profitul brut de 399 milioane lei realizat în primele 5 luni reprezintă 92% din profitul brut bugetat pentru întreg anul 2013 în valoare de 434 milioane lei’, precizează compania.
De la intrarea în insolvenţă, numărul de personal a scăzut de la 5.239 la 4.359 angajaţi la data de 25 iunie 2013, 613 angajaţi fiind concediaţi în urma celor trei etape de disponibilizări iar alţi 267 părăsind compania pe cale naturală.
‘Concedierile efectuate au avut la bază prevederile Legii Insolvenţei, Legea 85/2006, art. 86 alin. 6, raportat la art. 65 alin. 1 din Codul Muncii. Instanţele de judecată au confirmat legalitatea deciziilor de concediere emise de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. La baza emiterii deciziilor de concediere au stat criterii obiective, structurate în două categorii: a) criterii de reorganizare la nivelul întregii societăţi (organizarea pe procese a activităţii, dispersia teritorială, comasarea sau exernalizarea unor activităţi, reducerea ponderii personalului TESA în total personal) dar şi criterii individuale de selecţie a angajaţilor în vederea disponibilizării (salariaţi cu aprecieri minimale privind competenţa pe categorii profesionale, abateri disciplinare)’, se menţionează în comunicat.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.