HCM Baia Mare, reprezentanta României în cea mai puternică competiţie europeană, dedicată echipelor de cluburi, Liga Campionilor, are probleme de efectiv înaintea debutului în grupele Champions League. Cea mai importantă piesă pe care Costică Buceschi nu o poate folosi în următoarele partide este Gabriella Szucs. Interul stânga va lipsi o lună de pe terenul de handbal, după ce a suferit o fractură de stres.
Recent calificată în grupele Ligii Campionilor, HCM Baia Mare se confruntă cu probleme de efectiv. Elevele lui Costică Buceschi au suferit câteva accidentări în urma turneului preliminar din cadrul Ligii Campionilor. În turneul III preliminar, maramureşencele au trecut în semifinale de Viborg HK, scor 26-25, iar în finală de o altă reprezentantă a Danemarcei, Holstebro, scor 36-23. Astfel, din lotul formaţiei băimărene vor lipsi pentru o perioadă: Gabriella Szucs, Paula Ungureanu şi Adriana Nechita. Cele trei handbaliste au dus greul echipei băimărene în preliminariile Champions League, pe lângă celelalte jucătoare pe care Costică Buceschi le-a avut la dispoziţie.
Următorul meci pe care HCM Baia Mare îl va disputa va avea loc sâmbătă, când băimărencele vor întâlni nou-promovata CSM Cetate Deva, echipă la care evoluează Valentina Ardean Elisei. Începând cu luna octombrie, HCM va evolua în grupele Champions League, când vor debuta în Germania, contra formaţiei Thuringer.

Lasa un raspuns