Naţionala feminină de handbal a României a învins Serbia, scor 32-26, în prima manşă a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial 2015 din Danemarca, dar prețul plătit a fost destul de scump.
Paula Ungureanu, portarul titular al naționalei s-a accidentat cu un 13 minute înainte de final. Cu lacrimi în ochi, Paula a fost scoasă pe brațe din teren și se credea că accidentarea a fost una foarte gravă.
În urma RMN-ului efectuat la începutul acestei săptămâni, medicii au ajuns la concluzia că Paula Ungureanu are doar o inflamație a ligamentului și nu ruptură așa cum părea inițial. Chiar și așa, Paula nu va evolua în returul cu Serbia de sâmbătă. Ea are o entorsă la nivelul genunchiului, care necesită minimum două săptămâni de pauză.
Paula Ungureanu, legitimată la HCM Baia Mare, a reprezentat România în 138 de partide, reușind să marcheze și două goluri din poartă în poartă. Ea a fost medaliată cu argint la Campionatul Mondial din 2005 (Rusia) și cu bronz la Europeanul din 2010 (Danemarca și Norvegia).

Lasa un raspuns