Duminică, de la ora 17.30, Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara va fi gazda partidei dintre SCM Politehnica și CS Minaur, joc din cadrul etapei a 4-a din Liga Zimbrilor.
Timișoara este o echipă mult mai solidă decât în sezonul precedent. Antrenor a venit selecționerul naționalei, George Buricea, care a adus cu el și niște jucători de la Constanța. Practic, au semnat în vară 11 jucători pentru bănățeni: brazilienii Ponciano și Raul Nantes, croații Pevletic și Ravnic, sârbul Nikolic, ucraineanul Denysov, muntenegreanul Vujacic și românii Dan Vasile, Andrei, Szasz și Dedu. Au apărut și rezultatele bune, două victorii în primele două runde (la Turda și cu CSM București) și apoi o înfrângere surprinzătoare la Suceava.
După această etapă Minaur va sta, iar mai apoi vor urma săptămâni de foc, cu meciuri din EHF European League și meciuri de campionat. Primul meci european este programat pe 14 octombrie, în deplasare, cu Slovan Bratislava, campioana Sloveniei.
Sursa: CS Minaur

Lasa un raspuns