HANDBAL MASCULIN: Minaur a obţinut doar un punct în primele două partide din Liga Naţională

HANDBAL MASCULIN: Minaur a obţinut doar un punct în primele două partide din Liga Naţională

 Actuala campioană a României la handbal masculin, HCM Minaur Baia Mare, a obţinut doar un punct în primele două partide disputate în cadrul Ligii Naţionale. Formaţia băimăreană a fost învinsă în cel de-al doilea meci al sezonului de HC Odorhei.

După ce în prima etapă au obţinut egalitate pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti, elevii antrenaţi de Lars Walther au fost învinşi în etapa a II-a de HC Odorhei, scor 18-22, la capătul unei partide care a fost echilibrată. Prima repriză s-a încheiat la egalitate, scor 9-9. Debutul reprizei secunde a aparţinut băimărenilor, care au condus pe tabela de marcaj cu două goluri, scor 11-9, după ce Tamas Ivancsik a marcat. Pe finalul meciului, handbaliştii de la HCM Minaur au cedat, iar HC Odorhei a obţinut cele trei puncte puse în joc, învingând campioana cu scorul de 22-18.
Următoarea partidă pe care o va disputa HCM Minaur Baia Mare va avea loc duminică, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare. Minauriştii vor evolua împotriva celor de la CSM Bucureşti, vicecampionii României. Partida va avea loc la ora 13:30. Un bilet la meciul de duminică costă 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii, pensionari şi studenţi. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.