HANDBAL: HCM merge la București să bifeze o nouă victorie în fața unei echipe din subsolul clasamentului

HANDBAL: HCM merge la București să bifeze o nouă victorie în fața unei echipe din subsolul clasamentului

 HCM Baia Mare încheie mâine seria de trei partide considerate ușoare din acest retur de campionat. Vicecampioanele României vor întâlni în deplasare penultima clasată, Rapid București.

După ce au trecut la pas de Măgura Cisnădie și Alba Sebeș, băimărencele merg să bifeze o nouă victorie în fața unei echipe din subsolul clasamentului, Rapid București. Adversarele au pierdut în etapa precedentă în fața echipei CSM București cu 34-26, dar campioanele s-au desprins în învingătoare abia pe final. Antrenorul Aurelian Roșca le cere handbalistelor de la HCM să nu-și trateze de sus adversarele, pentru a nu avea probleme. 
„Dacă vom aborda jocul așa cum a făcut-o CSM București, care timp de o repriză și jumătate a fost la egalitate cu Rapid, atunci va fi greu. Din păcate concentrarea noastră este numai pe partidele din Champions Legue, iar în campionat fiecare echipă care joacă cu primele două clasate are o motivație extraordinară”,  a declarat Aurelian Roșca, antrenorul echipei HCM Baia Mare. 
Antrenorul Aurelian Roșca a studiat bine adversarul de mâine și spune că știe ce trebuie să facă elevele lui pentru a se impune fără emoții. 
 “Echipa adversă practică un joc în viteză, au handbaliste mici de înălțime. Ai nevoie de tenacitate și nu trebuie să le dai mingi, altfel ai probleme. Sper să nu avem un meci așa greu cum a avut CSM București”, a mai spus Aurelian Roșca. 
Partida Rapid București – HCM Baia Mare, din cadrul etapei a 17-a a Ligii Naționale, se va disputa joi, de la ora 16.45. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.