Sâmbătă și duminică se vor disputa jocurile etapei a 16-a din Liga Florilor. CS Minaur va evolua în deplasare, cu CSM Slatina, duminică, de la ora 11.00. Un meci greu, deoarece echipa olteană luptă “cot la cot” cu Iași pentru evitarea locului retrogradabil direct. La rândul său Minaur își dorește toate cele trei puncte, care ar ajuta-o să-și păstreze locul de pe podium, se arată pe site-ul clubului Minaur.
După meciul de la Slatina, băimărencele vor merge tot în Oltenia, săptămâna viitoare, pentru jocul din Cupa României cu SCM Universitatea Craiova, care va avea loc în 9 februarie. În clasament Minaur e pe locul 3, la egalitate de pucte, 31, cu ecipa de pe locul 2, Corona Brașov. Lider e CSM București, cu 39 de puncte.
Sursa: CS Minaur
Lasa un raspuns