Handbal feminin: Liga Campionilor – Oltchim a terminat pe locul doi în grupă, după 23-20 cu Krim Ljubljana

Handbal feminin: Liga Campionilor – Oltchim a terminat pe locul doi în grupă, după 23-20 cu Krim Ljubljana
Oltchim Rm. Vâlcea a ocupat locul secund în grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins cu 23-20 (9-12) pe RK Krim Mercator Ljubljana, duminică seara, în Sala Sporturilor ”Traian”, şi va juca în semifinale cu formaţia maghiară Gyor.
Oltchim avea nevoie de o victorie la cel puţin patru goluri în meciul cu formaţia slovenă pentru a câştiga grupa, după ce pierduse la Ljubljana cu 24-28. 
Echipa vâlceană era deja calificată în a patra sa semifinală de Champions League, după cele din 2009, 2010 (finalistă) şi 2012), iar în penultimul act al ediţiei actuale va întâlni pe teren propriu câştigătoarea grupei principale 1 la Rm. Vâlcea pe 6/7 aprilie, returul fiind programat în Ungaria, pe 14 aprilie. În semifinalele ediţiei trecute, Oltchim a întâlnit tot pe Gyor, 35-31 la Rm. Vâlcea şi 23-21 la Veszprem. 
Oltchim a început slab meciul şi era condusă cu 2-0 în min. 2, reuşind să înscre primul gol abia în minutul 6. Două minute mai târziu se restabilea egalitatea, 2-2, după ce Bulatovic a ratat o aruncare de la 7 metri. Au urmat momente bune ale echipei vâlcene, care a înscris de cinci ori la rând şi s-a desprins la 7-3 (18). Krim a avut o revenire remarcabilă, cu cinci reuşite la rând, şi a trecut în avantaj, 7-8 (24). Oltchim a mai egalat o dată, dar oaspetele au evoluat mai bine şi au intrat la pauză cu un avans de trei goluri, 9-12. 

În debutul părţii secunde, Oltchim nu a reuşit să se regăsească, iar Krim a ajuns la un avans de patru goluri (9-13, 10-14, 12-16). Echipa lui Vestergaard a profitat însă de minutele de dublă superioritate de care a beneficiat şi a reuşit egalarea, 16-16 (42), iar apoi Oltchim s-a desprins la 19-16 (47). Campioana României a avut şi momente în care nu reuşit să facă faţă tensiunii şi au ratat două aruncări de la 7 metri (Farcău, Jovanovic), dar şi în situaţii de unu la unu cu portarul (Farcău). Ultimele minute au fost incandescente, cu decizii controversate ale arbitrilor, care au favorizat formaţia vizitatoare.  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.