HANDBAL: Fanii lui HCM Baia Mare își pot ridica abonamentele

HANDBAL: Fanii lui HCM Baia Mare își pot ridica abonamentele

Fanii echipei HCM Baia Mare care şi-au cumpărat abonamente pentru sezonul 2015-2016 sunt aşteptaţi în zilele de joi şi vineri săşi le ridice. Cei care nu au reuşit încă să-şi achiziţioneze un abonament o mai pot face şi în următoarea perioadă.
Oficialii echipei băimărene au pus la bătaie în acest sezon un singur tip de abonament, în valoare de 600 de lei. Studenţii, persoanele care nu au împlinit 18 ani şi pensionarii au avut şi un discount,în loc de 600 de lei plătind 400. Până la startul campionatului se vor mai putea procura abonamente în zonele A,D şi E. Suporterii mai pot să-şi ridice abonamentele până vineri, între orele 10-12 şi 13-16. Abonamentele pentru sezonul 2015-2016 sunt valabile la toate competiţiile în care evoluează HCM Baia Mare, respectiv Liga Naţională, Cupa României şi Liga Campionilor.
Primul meci oficial al grupării maramureşene în actualul sezon competiţional are loc în această seară, când HCM Baia Mare întâlneşte CSM Bucureşti, în capitală, în Supercupa României. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.