Ministrul britanic al Mediului a cerut efectuarea unei investigaţii asupra unor informaţii potrivit cărora Guvernul a fost avertizat în urmă cu doi ani despre posibilitatea ca în reţeaua alimentară să pătrundă carne de cal potenţial dăunătoare, relatează The Guardian în ediţia online. Ministrul Owen Paterson a cerut Agenţiei britanice pentru siguranţă alimentară (FSA) să efectueze această investigaţie în urma unor informaţii potrivit cărora Guvernul a fost avertizat în 2011 cu privire la faptul că în reţeaua alimentară pătrunde carne de cal cu posibile urme de medicamente şi că situaţia poate conduce la izbucnirea unui scandal.
"Am discutat acest lucru cu directorul FSA (Food Standards Agency), iar aceasta va verifica înregistrările şi va vedea exact ceea ce s-a spus la vremea respectivă", a declarat duminică Paterson pentru Sky News.
John Young, un fost manager din cadrul Serviciului pentru Igiena Cărnii, care în prezent face parte din Agenţia pentru siguranţă alimentară, a declarat oentru The Sunday Times că a ajutat la redactarea unei scrisori adresate Departamentului pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale (Defra) în aprilie 2011, scrisoarea care a fost ignorată, a precizat el.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
VOLEI: Știința Explorări începe sezonul 2026-2027 cu un meci în Cupa României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 15 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Parteneriat pentru promovarea unui stil de viață sănătos
SIGHET: Când începe preluarea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței
VIDEO: Sindicatul din Administrație a propus o recalculare a inspectorilor de muncă
HANDBAL: De joi se pot ridica abonamentele pentru meciurile Minaurului
VITAL: Lucrări de modernizare la rețeaua de apă potabilă, joi, 15 octombrie
VITAL: Informare publică referitoare la apa de la robinet
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă programată în Baia Mare, joi, 15 octombrie
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Joi, spectacolul ”Șantier” – show bazat pe mișcare, energie, imaginație și mult umor
SPECIAL: Concurenții de la MasterChef România au gătit pentru salvamontiștii maramureșeni
MINISTERUL EDUCAȚIEI: Manuale noi pentru clasa a IX-a, pentru 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Guvernul britanic a fost avertizat în urmă cu doi ani pe tema cărnii de cal

Lasa un raspuns