Grup de copii rătăciți în zona Runcu

Un apel venit prin 112 a anunțat  Salvamont Maramureș despre faptul ca în zona Runcu se află un grup de 7 persoane, un adult și 6 copii, plecați de la prânz într-o drumeție. Grupul s-a rătăcit, copiii au fost uzi, nefiind echipați corespunzător, iar unul din ei acuza dureri la un picior, fiind nevoie de intervenție de urgență.

S-au constituit 2 echipe de intervenție cu 2 autospeciale Salvamont și 4 salvatori montani care au pornit spre cei 7.

Fiind o zonă cu acces mai greu iarna, abordarea se va face din comuna Mara spre barajul Runcu, salvatorii montani localizându-i cu ajutorul colegilor de la STS pe cei 7.

Echipajul Politiei din Ocna Șugatag care era în patrulare chiar în comuna Desești, fiind relativ aproape de grupul celor 7, a reușit să urce în Runcu la ei și i-au recuperat, urmând sa se deplaseze cu ei la cabana la care sunt cazați, în stațiunea Izvoare.

A fost anunțat și un echipaj SMURD care va merge la cabană pentru a acorda îngrijiri medicale celui care a suferit un traumatism la picior (acesta fiind chiar adultul însoțitor al grupului).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.