Copreședintele PNL Alina Gorghiu a arătat luni că liberalii nu sunt deloc impresionați de "amenințările" premierului Victor Ponta și ale ministrului Justiției, Robert Cazanciuc.
"Le transmit premierului României și ministrului Justiției că amenințările cu plângeri penale, pușcărie și noi mineriade nu ne impresionează deloc. Atât știe să facă partidul lui Iliescu, Năstase și Ponta, din 1990 încoace: mineriade, contrademonstrații, instigare la ură, dispreț față de cetățeni și legi. Nimic nu ne poate opri să luptăm pentru dreptul la vot și pentru dreptul românilor de a protesta, pentru egalitate în fața legii. Nimic nu ne poate convinge că un premier cu o urmărire penală nu este altceva decât o rușine pentru România. Nu ne poate închide pe toți Victor Ponta pentru a rămâne Prim-ministru. Au mai fost și alții în istorie care nu suportau vocea străzii, nu sunt singurii. Până la urmă toți au pierdut puterea, indiferent de metodele represive folosite", a scris Gorghiu, luni, pe Facebook.
Declarația sa vine după ce premierul Victor Ponta a lansat, luni, un apel către liderii PNL, cărora le-a cerut să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că într-o democrație lucrurile "nu se tranșează în stradă prin forță", adăugând că, în cazul în care aceștia vor apela la astfel de mișcări, social-democrații își rezervă dreptul de a face o sesizare penală împotriva liberalilor.
Tot luni, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, le-a atras atenția liberalilor că organizarea de "manifestări politice ilegale" în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală.
Vinerea trecută, copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat că în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură, programată pentru vineri, liberalii vor organiza un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
GORGHIU: Nu suntem deloc impresionați de amenințările lui Ponta și Cazanciuc

Lasa un raspuns