Gogoşile, printre cauze surprinzătoare ale depresiei

Gogoşile, printre cauze surprinzătoare ale depresiei
Ştim că grijile legate de bani sau de relaţia de cuplu sunt printre factorii care duc la apariţia depresiei, însă există şi alte cauze la care nu ne-am fi gândit, de la ceea ce mâncăm, la felul în care ne expunem la soare, potrivit Daily Mail.
Căldura excesivă
Chiar dacă mulţi se bucură de vremea bună de plajă, pentru cei care suferă de sensibilitate la căldură, ce poate provoca inclusiv dezechilibre hormonale, aceasta înseamnă un singur lucru: depresie. Potrivit unei teorii, atunci când este prea cald, corpul produce mai puţin hormon tiroidian, ceea ce duce la lipsă de energie. Vremea foarte caldă te şi împiedică să dormi corespunzător, ceea ce poate duce la enervare. De asemenea, apa fierbinte ar reduce abilitatea de a gestiona stresul.
Gogoşile
Chiar dacă ne fac să ne simţim mai bine pe moment, mâncărurile dulci şi grase, precum gogoşile, pe care le dorim când avem o dispoziţie proastă, ne afectează silueta şi starea de spirit în general. Dispoziţia noastră este determinată de alimentarea constantă cu energie, de la glucoza din sânge la creier. Astfel, cel mai bine este să consumi alimente care eliberează treptat energie, precum cereale inegrale, iar dacă doreşti ceva dulce, cea mai bună alegere este ciocolata – cea cu peste 85% cacao, pentru a evita creşterea bruscă a glicemiei.
Iluminatul
Dacă e prea multă lumină în dormitor, fie de pe stradă, fie de la televizor, aceasta poate afecta negativ creierul, potrivit cercetătorilor de la Ohio State University. În studiile făcute pe animale, ei au descoperit că expunerea la lumină, chiar pală, prea mult timp, noaptea, a generat simptome de depresie, astfel că hamsterii nu mai consumau gustările care li se serveau.
Ceaiul şi cafeaua
"Sunt tot timpul uimit de câţi oameni văd care sunt deprimaţi din cauză că nu pot dormi şi care totuşi beau nenumărate ceşti cu ceai sau cafea, chiar şi seara târziu", spune doctorul William Shanahan. "Este cât se poate de obişnuit. Regula de aur este să nu mai consumaţi cafeină după ora 16.00 – un expresso după cină poate fi fatal somnului dumneavoastră", precizează el.
Pastilele de tensiune
Anumite substanţe care combat hipertensiunea, precum propranololul, şi retinoidele, care tratează afecţiuni ale pielii, ca acneea şi psoriazisul, au fost asociate cu depresia, deşi nu este clar de ce ar avea acest efect.
Ţigările
Fumatul ar putea spori riscul de depresie severă cu 93%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Melbourne. Un studiu realizat în rândul a 1.043 de femei, publicat în British Journal of Psychiatry, a relevat că, dintre fumătoare, 15% au ajuns să fie diagnosticate cu depresie severă, faţă de doar 6,5% dintre nefumătoare.
Hipertiroidie
O cauză obişnuită pentru proasta dispoziţie şi depresie este hipertiroidia (activitatea sporită a glandei tiroide), care afectează în special persoanele în vârstă, spune doctorul Mark Vanderpump, consultant în endocrinologie la Royal Free Hospital din Londra. O simplă analiză de sânge poate elimina posibilitatea să suferi de hipertiroidie.
Internetul
Într-un studiu efectuat în China anul trecut, printre 1.000 de adolescenţi, s-a arătat că cei care utilizau internetul în exces erau cu 150% mai predispuşi la depresie. Tehnologia poate fi obositoare pentru creier şi, în plus, dacă stai toată ziua la telefon sau pe internet, poţi deveni mai puţin încrezător în situaţii sociale reale. "Dacă petreci mai mult de două ore pe zi, în afara programului de lucru, pe internet, există motive de îngrijorare", spune doctorul Richard Graham, expert în dependenţa de tehnologie.
Amânările
Depresia ne poate face să amânăm treburile, dar şi o proastă gestionare a timpului de care dispunem poate cauza depresie, potrivit psihologului Funke Baffour. Dacă lăsaţi toată treaba pentru sfârşitul zilei, înseamnă că vă simţiţi de parcă totul vă scapă de sub control. De asemenea, dacă lucraţi seara, vă privaţi de activităţi care pot combate depresia, cum ar fi timpul petrecut cu familia sau o cină hrănitoare şi sănătoasă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.