În această săptămână au fost inaugurate două Servicii Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor care funcţionează în subordinea primăriilor din două comune. Este vorba despre comunele Poienile de Sub Munte şi Giuleşti, iar serviciile vor deservi în total peste 15.000 de persoane. Inaugurarea Serviciului de Evidenţă a Persoanelordin Giuleşti a avut loc astăzi.
Beta: Demersurile pentru înfiinţarea Biroului de Evidenţă a Populaţiei din comuna Giuleşti au început în urmă cu mai bine de 4 ani. Acesta îşi are sediul în clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Postul de Poliţie din comună, clădire situată în imediata vecinătate a primăriei, şi va deservi atât locuitorii comunei Giuleşti, cât şi pe cei ai comunei Deseşti, în total aproximativ 5000 de oameni. A fost organizat un concurs în urma căruia s-a selectat o persoană cu studii în domeniu care să îşi desfăşoare activitatea în cadrul biroului. Este vorba despre o femeie care a urmat şi o pregătire în acest sens la Ocna Şugatag şi Sighetu Marmaţiei.
„Va fi un sprijin pentru populaţia din aceste două comune, mai ales pentru cei vârstnici. După câte am văzut mulţi dintre ei încă mai au buletine de tip vechi, unii nu au cărţi de identitate şi până în Sighet nu s-au dus să stea la rând mai mult, dar aici sperăm să vină să îşi întocmească documentele. Programul de funcţionare va fi de 8 ore, dar dacă va fi aglomeraţie vom face program prelungit”, a spus primarul interimar al comunei Giuleşti, Gheorghe Bedeoan.
Acest serviciu nou are mai multe beneficii, atât de a pune la dispoziţia locuitorilor din cele două comune un loc mai apropiat unde să îşi întocmaească documentele de identitate, cât şi să elibereze din activitatea serviciului de la Sighet.
„Astăzi inaugurăm al 25-lea Serviciu de Evidenţă din judeţul Maramureş, reprezentând o treime, dat fiind faptul că în judeţul nostru sunt 76 de unităţi administrativ-teritoriale. La înfiinţarea şi funcţionarea acestor servicii au concurat foarte mulţi factori. În primul rând este vorba despre voinţa autorităţilor locale şi, evident, asigurând toate dotările necesare, personalul şi Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor care i-a îndrumat pas cu pas, Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date şi nu în ultimul rând Serviciul de unde s-a desprins, deoarece a putut asigura instruirea persoanei care va lucra în cadrul acestor noi servicii”, a declarat Mariana Macarie, director al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Maramureş.
Biroul de Evidenţă a Persoanelor din comuna Giuleşti îşi va desfăşura activitatea începând de luni.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
GIULEȘTI: S-a inaugurat Serviciul de Evidență a Persoanelor

Lasa un raspuns