O nouă etapă în cadrul lucrărilor la Biserica Ortodoxă din comuna Giulești. Astăzi a fost ridicat turnul, spre bucuria enoriașilor și a tuturor celor implicați. Lucrările au fost demarate în urmă cu aproape patru ani de zile când administrația publică locală împreună cu preotul Ioan Vraja au decis să facă tot posibilul pentru ca ortodocșii din comună să aibă propriul lor lăcaș de cult. Așa au pus mână de la mână pentru a începe construcția care astăzi se află într-un stadiu destul de înaintat. A fost nevoie de mult avize și aprobări, de un teren și nu în ultimul rând de fonduri financiare. Această problemă îngreunează și în prezent evoluția lucrărilor. Dat fiind faptul că biserica va fi una în stil tradițional, exclusiv din lemn și lucrată manual, costurile sunt și ele pe măsură. În momentul de față se lucrează la acoperiș care este în totalitate din șindrilă. Bucată cu bucată, o mare parte din acoperiș a fost realizată de către meșterul Toader Bârsan, ajutat de către oamenii din sat.
Astăzi a sosit și mult așteptatul moment când s-a ridicat turnul bisericii. Pentru acest lucru, primarul comunei, Gheorghe Vraja a contactat o firmă din județul Satu Mare și a închiriat preț de o zi o macara de dimensiuni mari, care a reușit să monteze înaltul turn. Localnicii au fost bucuroși peste măsură și au declarat că așteaptă de foarte mult timp acest moment. De acum înainte tot ce mai rămâne de făcut este finalizarea acoperisului și interiorul lăcașului de cult.
Părintele Ioan Vraja a declarat că speră din tot sufletul ca slujbele oficiate cu ocazia sărbătorilor de iarnă să se desfășoare în noua biserică. Aceasta va purta hramul Sfântul Gheorghe deoarece în preajma acestei sărbători a fost începută fundația.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
GIULEȘTI: Credincioșii din comună vor avea în curând un nou lăcaș de cult. Astăzi a fost ridicat turnul bisericii

Lasa un raspuns