Autorităţile germane au anunţat joi că intenţionează să destructureze o reţea de deţinuţi neonazişti ce comunică în mai multe închisori din ţară prin intermediul unor mesaje codate, inclusiv cu persoane din exteriorul acestor instituţii. Potrivit presei germane, această reţea ar fi încercat totodată să intre în contact cu Beate Zschäpe, o femeie în vârstă de 38 de ani care va fi judecată săptămâna viitoare pentru participare la asasinarea a opt persoane turce sau de origine turcă, a unui grec şi a unei poliţiste de către o grupare teroristă de extremă dreapta – "Clandestinitatea Naţional-Socialistă" (NSU).
Anchetatorii suspectează deţinuţi aflaţi în închisori din landul Hesse (vest) că au încercat să intre în contact cu deţinuţi din alte landuri.
"Sunt nevoit să presupun că această comunicare a trecut limitele landului", a recunoscut joi ministrul Justiţiei din Hesse Jörg-Uwe Hahn, răspunzând unui post de radio care l-a întrebat dacă ar fi putut exista contacte interregionale.
"Un anumit număr de închisori, în practic toate landurile, şi miniştri ai Justiţiei de toate culorile politice au fost solicitaţi" să stabilească în mod exact amploarea acestei reţele şi să îi pună capăt, a adăugat el.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
Germania vrea să destructureze o reţea neonazistă existentă în închisori

Lasa un raspuns