Negocierile în problema gazelor desfășurate sâmbătă la Kiev între Rusia și Ucraina, cu medierea UE, s-au încheiat fără rezultat și un termen pentru o nouă rundă de discuții pe acest subiect nu a fost stabilit, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al concernului rus Gazprom, Serghei Kuprianov, citat de ITAR-TASS și RIA Novosti.
”Negocierile de sâmbătă de la Kiev s-au încheiat la Ministerul ucrainean al Energiei, în jurul orei 03,00 noaptea, ora Moscovei, fără rezultat. Noi termene de negocieri nu au fost fixate”, a precizat Kuprianov.Anterior, comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, și ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan, au anunțat că negocierile vor continua și pe parcursul zilei de duminică, oficialul european apreciind că sunt șanse pentru a se ajunge la o înțelegere.
Ministrul ucrainean Iuri Prodan, președintele Gazprom, Aleksei Miller și comisarul european Gunther Oettinger au demarat sâmbătă la Kiev negocieri în încercarea de a soluționarea diferendul dintre Moscova și Kiev cu privire la livrările de gaze naturale rusești pentru Ucraina.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
GAZPROM: Negocierile de la Kiev dintre Rusia, Ucraina și UE în problema gazelor, încheiate fără rezultat

Lasa un raspuns