În pragul sărbătorilor de iarnă câțiva primari maramureșni le transmit gânduri bune celor pe care îi reprezintă. Sănătate, sărbători liniștite alături de cei dragi iar noul an să vină cu bucurii și împliniri , asta le urează edilii maramureșeni cetățenilor.
Laurențiu Batin-primar comuna Giulești
”Încerc să mă gândesc ce mesaje de Crăciun și-au putut transmite maramureșenii care s-au înapoiat de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918 și mai ales cum au putut petrece Crăciunul din acel an. Cred că era un entuziasm venit din toate părțile din întreg Maramureșul istoric și voievodal. Este sărbătoarea Crăciunului și de aceea trebuie să purtăm mereu în inimi acest fior sfânt trăit de magii care s-au închinat Mântuitorului și au adus daruri celui care s-a făcut om pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credința și prin faptele bune pe care le săvârșim. Le doresc tuturor celor care locuiesc în comuna Giulești, berbeșteni, fereșteni, mănăstireni și giuleșteni să petreacă aceste sărbători cu bucurie, în pace, liniște, coform datinilor noastre străbune. Crăciun fericit și La mulți ani”, a transmis Laurențiu Batin, primarul comunei Giulești.
Matei Godja- primar comuna Oncești
”Dragi români, dragi onceșteni, cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut cu bine peste un an centenar dar totodată trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat. Cu ocazia Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Cristos și a noului an care vine vă urez din toată inima și din tot sufletul ca Dumnzeu să vă dea bucurii, împliniri, să vă fie masa plină și familia întregită așa cum a fost din totdeauna. Crăciun fericit și La mulți ani,” le-a urat cetățenilor Matei Godja, primarul comunei Oncești.
Mihai Ivaszuk-primar comuna Ocna Șugatag
”Dragi concetățeni ținând cont de faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, Crăciunul și Anul Nou, nu pot decât să vă spun ca lumina nașterii Domnului nostru Iisus Cristos să vă călăuzească pașii iar anul care vine să vă aducă multe zile fericite alături de cei dragi. La mulți ani!”, a spus Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Șugatag.
Teodor Ștefanca-primar comuna Bârsana
”Dragi locuitori ai comunei Bârsana, dragi maramureșeni, sfintele sărbători ale Nașterii Domnului Iisus Cristos îmi oferă prilejul de a vă transmite gândurile mele bune și de a vă dori din toată inima multă fericire, sănătate, prosperitate și căldură sufletească alături de cei dragi. În prag de anul nou vă doresc să aveți parte în continuare de multe succese și realizări iar bucuria și liniștea aduse de sfintele sărbători, să vă însoțească pe tot parcursul anului viitor. Sărbători fericite și La mulți ani”, a transmis Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.
Traian Nicolae David-primar comuna Ieud
”Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, le urez tuturor ieudenilor sărbători fericite, un Crăciun fericit și La mulți ani iar anul care vine să fie mult mai prosper și încărcat de bunătăți și bucurii”, le-a urat cetățenilor Traian Nicolae David, primarul comunei Ieud.
Ioan Covaci-primar Sarasău
Primarul comunei Sarasău, Ioan Covaci, împreună cu Consiliul Local le urează cetățenilor ca sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou să le aducă tot ce-i mai bun, multă liniște, fericire şi prosperitate.
Fekete R Ludovic-primar Câmpulung la Tisa
Urări vin și din Câmplung la Tisa. Prin intermediul primarului Fekete Ludovic, Primăria și Consiliul Local le urează tuturor locuitorilor comunei ca sărbătorile Crăciunului și Anului Nou să le aducă tot ce e mai bun pe lume, multă iubire, fericire și prosperitate, transmițându-le, totodată, Crăciun fericit și La mulți ani!
Lasa un raspuns