GABRIEL ZETEA: Salariile angajaților din instituțiile subordonate Consiliului Județean Maramureș asigurate prin rectificarea bugetului

Luni, 11 noiembrie, președintele Gabriel Zetea a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean având pe ordinea de zi un singur punct esențial: rectificarea bugetului județean. La ședință a participat și secretarul general al Județului Maramureș, Aurica Todoran, dar și 34 din cei 35 de aleși județeni.

Rectificarea bugetară a inclus fonduri primite de la Guvernul României pentru susținerea asistenței sociale prin alocări către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș. De asemenea, județul a beneficiat de sume pentru echilibrarea bugetară care sunt folosite pentru plata salariilor angajaților din instituțiile subordonate Consiliului Județean. Președintele Gabriel Zetea a subliniat că dificultățile financiare persistă, iar contribuțiile aferente salariilor nu pot fi acoperite integral în acest moment.

Munca angajaților, chiar dacă uneori nu este pe placul unor conducători sau al altora, trebuie recunoscută și respectată. Tocmai de aceea, plătim în acest moment salariile, iar până la finalul anului vom face rost de bani în plus. În continuare, avem probleme pentru asigurarea banilor necesari pentru a funcționa corect, dar sperăm ca până săptămâna viitoare să reușim să obținem fie sume suplimentare, fie o majorare a fondurilor alocate județului Maramureș de către Guvernul României,” a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

În aceeași ședință s-a aprobat alocarea unei sume din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru susținerea participării Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” la evenimentele organizate de Ziua Națională a României în Cipru, în colaborare cu Ambasada României. Consiliul Județean va asigura doar transportul artiștilor, în timp ce Ambasada va acoperi cazarea și alte cheltuieli.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a mai subliniat că proiectul a fost aprobat în unanimitate în comisiile de specialitate, iar decizia finală a fost adoptată cu 34 de voturi pentru. „Încercăm să intrăm în normalitate și să organizăm ședințe ordinare, pentru a avea timp suficient să consultăm proiectele și să revenim la ritmul normal de lucru,” a concluzionat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.