Dragi maramureșeni,
Suntem la finalul unei campanii intense, în care noi, echipa Partidului Național Liberal, v-am prezentat proiectele și realizările noastre din ultimii trei ani și șapte luni.
Pe 9 iunie, avem ocazia să decidem împreună viitorul comunității noastre. Este momentul să alegem pentru o administrație dedicată, transparentă și eficientă.
Am venit în fața dumneavoastră cu un plan concret de dezvoltare, bazat pe nevoile reale ale comunității noastre. Am ascultat, am discutat și am învățat din preocupările și dorințele fiecăruia dintre voi.
Dacă în 2020, echipa PNL a promis proiecte de 1 miliard de euro, astăzi, vă spunem că ne-am onorat promisiunea și, mai mult, am dublat această sumă – avem un portofoliu de 78 de proiecte, în valoare totală de 2 miliarde de euro, iar pentru peste 600 de milioane de euro avem deja contractele de finanțare semnate.
Vă îndemn să mergeți la vot pe 9 iunie și să alegeți continuitatea, dezvoltarea și bunăstarea. Fiecare vot contează, fiecare vot ne apropie de Maramureșul pe care ni-l dorim cu toții.
Convingeți-vă rudele, prietenii, colegii, vecinii să meargă să voteze, deoarece fiecare vot poate să facă diferența!
Pe 9 iunie, nu vă irosiți votul, dați un vot util, alegeți cu responsabilitate pentru viitorul Maramureșului!
Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Mergeți la vot și alegeți echipa Partidului Național Liberal, alegeți dezvoltarea și implicarea!
Pe 9 iunie, împreună punem Maramureșul pe primul loc!
Gabriel Ștețco, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP 21240015
Lasa un raspuns