Furturi zădărnicite de maramureșeni cu spirit civic

În noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Sighetu Marmației că a surprins o persoană care forţa portiera unui autoturism. Bărbatul, de 50 de ani, a reuşit să-l reţină pe tânărul care a încercat să forţeze portiera până la sosirea echipajului de poliţie. Verificările poliţiştilor au condus la identificarea persoanei – un tânăr de 26 de ani, din Tisa, care a pătruns în curtea în care se afla autoturismul pe poarta neasigurată. De la faţa locului nu s-a observat lipsa unor bunuri. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

În 10 noiembrie, o femeie a sesizat Poliţia municipiului Baia Mare despre faptul că într-un centru comercial din oraș a fost reţinut un bărbat necunoscut, care a furat un telefon mobil de pe un stand. Poliţiştii au intervenit imediat la faţa locului, telefonul în valoare de aproximativ 3 000 de lei a fost restituit părţii vătămate, iar tânărul de 19 ani care l-a sustras este cercetat pentru furt.

Poliţiştii mulţumesc persoanelor care s-au implicat şi ale căror gesturi pot fi considerate exemple pentru întreaga comunitate şi încurajează cetăţenii să ia atitudine ori de câte ori constată o ilegalitate, sesizând poliţia prin apelul de urgenţă 112 – se arată într-un comunicat al IPJ Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.