Începând de anul viitor fumatul va interzis în toate instituţiile publice, iar cei care nu vor respecta noua lege vor fi sancţionaţi. Legea împotriva fumatului în spaţiile publice a fost trimisă la Camera Deputaţiilor acum aproximativ o lună, iar de atunci a fost amânată de mai multe ori. Ieri a fost adoptată şi urmează să intre în vigoare începând de anul viitor.
Potrivit modificărilor şi completărilor aduse legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nu se va mai putea fuma nici în restaurante sau baruri şi nici nu se vor mai putea amenaja spaţii pentru fumători. Atât localurile cât şi persoanele fizice care nu respectă aceste reglementări vor fi sancţionate în funcţie de numărul de abateri.
Proiectul de lege a fost propus în 2011 dar a fost adoptat abia săptămâna aceasta după ce a suferit mai multe modificări. În România fumatul este considerat a doua cauză majoră în ceeaa ce privește numărul deceselor, în ţara noastră fiind aproximativ 5 milioane de fumători. 80% dintre pacienţii fumători ajung să sufere de diferite afecţiuni pulmonare, iar în cazurile grave apare cancerul pulmonar.
Pentru a evita orice fel de discrimare sau interpretarea unor excepţii, deputaţii au definit conceptul de „spaţiu închis” la care se face referire în lege.
“Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”,au arătat deputaţii.
După ce această lege va fi publicată în Monitorul Oficial se vor aplica şi sancţiuni pentru cei care nu vor respecta noile reglementări. În funcţie de numărul de abateri localurile pot primi sancţiuni cuprinse între 5000 şi 15.000 de lei, iar persoanele fizice riscă amnezi între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţii publice.

Lasa un raspuns