Pontificatul argentinianului Jorge Mario Bergoglio, 76 de ani, a început oficial marţi, odată cu primirea însemnelor papale – inelul sfântului Petru şi paliul papal, transmite EFE.Totodată, în interiorul bazilicii Sfântul Petru, a început slujba solemnă de începere a pontificatului lui Francisc, cel de-al 266-lea papă.Paliul şi inelul constituie atributele puterii pontificale.
Potrivit EFE, paliul este o fâşie confecţionată din lână de miel, care îl simbolizează pe Hristos. Paliul măsoară 2,60 metri lungime şi 11 centimetri lăţime şi este ţesut din lână de oaie şi de miel, peste care sunt amplasate cinci cruci roşii, care amintesc de cele cinci răni ale lui Iisus, provocate de piroane pe cruce. Paliul este purtat de papă peste veşmintele pontificale, simbolizând rolul său de păstor al unei turme de peste 1,2 miliarde de credincioşi.
"Inelul Pescarului", celălalt însemn pontifical pe care îl va purta papa Francisc, nu va fi de aur, ci de argint aurit. Potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, dintre modelele care i-au fost prezentate, papa Francisc a ales un model în care apare imaginea Sfântului Petru cu o cheie. Autorul modelului este sculptorul italian Enrico Manfrini, decedat în anul 2004, cunoscut ca "sculptor al papilor’.
Potrivit AP, un cardinal a intonat ritualul de inaugurare de la începutul liturghiei, spunând: ‘Bunul Păstor l-a însărcinat pe Petru să-i hrănească mieii şi oile; astăzi, îi urmezi ca episcop al bisericii’.
Ulterior, şase cardinali – care îi reprezintă pe toţi cei 207 cardinali care fac parte din Colegiul Cardinalilor – s-au apropiat de papă pentru a-i făgădui ascultare.
Slujba este ţinută în engleză şi în spaniolă, Evanghelia va fi citită în limba greacă, pentru a aminti Biserica din Apus şi Biserica din Răsărit, cele două dimensiuni ale tradiţiei bisericii creştine. Omilia papei va fi în limba italiană, iar Francisc nu va da personal sfânta împărtăşanie, pentru că la altar o vor face diaconii, în timp ce în piaţă vor fi peste 500 de preoţi care vor distribui euharistia. La sfârşitul ceremoniei va fi intonat un Te Deum şi nu va avea loc slujba Angelus.
Primele cuvinte pronunţate de Francisc în omilia de începere a pontificatului său au fost dedicate lui Joseph Ratzinger, papa emerit Benedict al XVI-lea, care îşi sărbătoreşte marţi onomastica de ziua Sfântului Iosif, transmite EFE.
‘Îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot ţine această sfântă slujbă de începere a ministerului petrin, în solemnitatea Sfântului Iosif, soţul Fecioarei Maria şi patronul Bisericii universale. Este o coincidenţă plină de semnificaţie, şi este totodată onomastica veneratului meu predecesor: îi suntem aproape prin rugăciune, plină de afecţiune şi recunoştinţă’, a spus papa Francisc.
Noul suveran pontif a mulţumit pentru prezenţă reprezentanţilor altor biserici şi comunităţi ecleziastice, precum şi comunităţii evreieşti şi delegaţiilor din 132 de ţări.
Numeroşi demnitari, şefi de stat şi de guvern, în total 150 de delegaţii din întreaga lume, între care şi preşedintele României, Traian Băsescu, participă marţi la Vatican la ceremonia de inaugurare a pontificatului papei Francisc, la care se aşteaptă să asiste circa un milion de persoane, care vor fi protejate prin impunătoare măsuri de securitate.

Lasa un raspuns