Reprezenta speranța de reînnoire a clasei politice românești dar a dezamăgit repede – premierul Victor Ponta, care a demisionat miercuri în urma tragediei dintr-un club din București, s-a remarcat în special prin problemele sale cu justiția, relatează AFP.
Social-democratul de 43 de ani se agăța de postul său din luna iunie, când procurorii au început urmărirea penală pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani în perioada în care era avocat.
Declarându-se nevinovat, el a respins apelurile la demisie din partea opoziției și a șefului statului, Klaus Iohannis.
Furia străzii, după tragedia de vineri noaptea de la București, când un incendiu dintr-un club s-a soldat cu 32 de morți și aproape 200 de răniți, a sfârșit prin a-l face să cedeze. ‘Nu pot decât să constat furia legitimă care există în societate’, a declarat el miercuri, pentru a justifica plecarea sa și a guvernului său.
Potrivit mai multor observatori, încăpățânarea sa de a rămâne la comandă a dăunat credibilității țării, una dintre cele mai sărace țări ale UE și supravegheate de foarte aproape de Bruxelles în eforturile de a eradica corupția.
‘Arogant’, ‘mincinos’, sau ‘incompetent’ pentru criticii săi, Victor Ponta s-a ilustrat timp de trei ani în fruntea guvernului prin tentativele sale de a reduce la tăcere justiția, precum și prin disputele sale cvasicotidiene cu fostul președinte conservator Traian Băsescu (2005-2015), scrie France Presse.
Pasionat de raliu, Victor Ponta, care a declarat că fostul premier britanic Tony Blair este modelul său politic, a fost considerat la începutul mandatului său reprezentantul unui nou val de politicieni în fosta țară comunistă, deschiși la dialog și la critici. Speranțele au fost însă repede dezamăgite.
Economia României s-a redresat și deficitele au fost reduse, în principal datorită unui plan de ajutor conceput împreună cu instituțiile internaționale.
Prea ocupat să se ciorovăiască cu Traian Băsescu, el a eșuat în primul rând în realizarea marilor reforme, în special în sistemul de sănătate și administrația publică, și a neglijat marile proiecte de infrastructură de transport de care România are atâta nevoie.
De asemenea, atacurile asupra justiției au răcit repede entuziasmul. Majoritatea sa parlamentară a încercat în ziua așa-numită ‘marțea neagră’, din decembrie 2013, să limiteze puterile justiției instituind o ‘super-imunitate’ pentru aleși, inițiativă la care în cele din urmă s-a renunțat.
Cariera fulgerătoare a social-democratului, devenit șef al guvernului în 2012 după ce a condus partidul la o victorie detașată, s-a confruntat cu prima sa lovitură în noiembrie 2014.
El a fost surclasat de conservatorul Klaus Iohannis, provenit din minoritatea germană, la alegerile prezidențiale, după ce a fost dat câștigător de toate sondajele de opinie.
Intrat în politică în 2001, Victor Ponta a promovat rapid în PSD grație mentorului său Adrian Năstase, premier între 2000 și 2004, care a fost mai târziu condamnat la închisoare pentru corupție.
În acea perioadă a scris Victor Ponta teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională (CPI), denunțată apoi ca fiind un plagiat de mai multe comisii de experți. Acest lucru i-a adus porecla de ‘copy-paste’ și în cele din urmă a renunțat la titlul de doctor, după eșecul său răsunător la prezidențiale.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
FRACE PRESSE: Victor Ponta, o stea căzătoare a politicii românești

Lasa un raspuns