Sergiu Jurj, tânărul fotbalist sighetean în vârstă de 17 ani care evoluează la CSU Craiova, este din ce în ce mai aproape de cea mai mare realizare din cariera lui de până acum, şi anume debutul în primul eşalon al fotbalului românesc.
Sergiu se pregăteşte de săptămâni bune cu prima echipă a Craiovei sub comanda celor doi antrenori, Sorin Cârţu şi Emil Săndoi. Sigheteanul joacădeocamdată pentru wchipa a doua a Craiovei, alături de care a obţinut promovarea în Liga a III-a şi de asemenea calificarea în runda următoare a Cupei României. Sergiu Jurj a început fotbalul la vârsta de 7 ani la îndemnul părinţilor, primul său antrenor fiind Neluţu Hotea. A ajuns la FC Ardealul, club care a dat în fotbalul mare jucători precum Vlad Chiricheş sau Alexandru Maxim, iar de anul trecut fotbalistul de 17 ani evoluează pentru CSU Craiova. Acesta aşteaptă cu nerăbdare să joace primul meci în Liga I, acolo unde şi-au făcut deja debutul şi alţi fotbalişti apropiaţi de vârsta sa, precum Ianis Hagi, care evoluează pentru Viitorul Constanţa, sau Vlad Mihalcea, care joacă la campioana României, Steaua Bucureşti.Sergiu Jurj va evolua în acest an şi în Liga a III-a, alături de echipa a doua a Craiovei.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
FOTBAL: Sigheteanul Sergiu Jurj, în vârstă de 17 ani, este din ce în ce mai aproape de debutul în Liga I

Lasa un raspuns