FOTBAL: Minerul Baia Mare a pornit la drum cu gândul la promovare

FOTBAL: Minerul Baia Mare a pornit la drum cu gândul la promovare

  „Ne dorim promovarea!”. Cu acest gând au pornit la drum sportivii de la Minerul Baia Mare, care s-au reunit în această săptămână pe Stadionul Municipal “Viorel Mateianu”. Majoritatea fotbaliștilor din lot s-au alăturat Minerului pentru a progresa și pentru un viitor mai bun.

În prezent, echipa Minerul efectuează antrenamente de pregătire fizică pe plan local.
 “Am venit la Baia Mare cu gânduri pentru un viitor mult mai bun decât a fost până acuma. Consider că nu este un pas înapoi că am venit la Liga a IV-a, lăsând echipa Viitorul Ulmeni în Liga a III-a. Să sperăm că vom avea un parcurs mult mai bun decât cel precedent la Baia Mare. Obiectivul nostru este promovarea, iar noi vom încerca să câștigăm meci de meci”, a declarat antrenorul principal, Dorin Toma.
“Ne dorim promovarea, sper că alături de echipă să progresez și eu. Îi cunosc pe majoritatea colegilor, cu o parte din ei fiind coleg sezonul trecut la Viitorul Ulmeni, echipă cu care am avut un parcurs bun.” a spus Răzvan Ardeleanu.
Primul meci oficial este programat pentru 19-20 august.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.