CSM Sighetu Marmaţiei întâlneşte astăzi pe FCM Baia Mare. Cele două foste adversare din Liga a III-a îşi vor da întâlnire astăzi de la ora 18:00 într-o partidă amicală ce va avea loc la Baia Mare, pe stadionul “Viorel Mateianu”.
Dacă CSM Sighetu Marmaţiei se pregăteşte pentru un nou sezon în Liga a III-a, băimărenii au planuri măreţe, deoarece vor debuta în al doilea eşalon al fotbalului românesc. Pentru FCM Baia Mare este cel de-al 12-lea meci amical din această pauză competiţională, însă nu va fi ultimul, deoarece la finalul săptămânii, fotbaliştii băimăreni vor întâlni ACS Fotbal Comuna Recea. Pe cealaltă parte, CSM Sighetu Marmaţiei a debutat în noul sezon competiţional, evoluând în Cupa României, însă sighetenii au fost învinşi la limită, scor 2-1 de către Bucovina Rădăuţi.

Lasa un raspuns