FOTBAL: Doi mijlocași, un fundaș și un atacant pentru Minaur

CS Minaur anunță transferul a încă patru jucători. Aceștia sunt:

  • Emanuel Dat – jucător de profil ofensiv, format la LPS Bihorul Oradea, care a jucat pentru: Dunărea Călărași, CFR Cluj, CSM Reșița (împrumut), CS Mioveni, CSM Sighetu Marmației, Gloria Bistrița, CSU Alba Iulia, SCM Zalău. „Emanuel evoluează ca mijlocaș de bandă stângă și se remarcă prin explozie, tehnică în regim de viteză și capacitatea de a crea superioritate în duelurile unu contra unu. Cu un stil de joc direct și vertical, este un fotbalist care pune constant presiune pe defensivele adverse, contribuind atât la faza de construcție, cât și la cea de finalizare. Experiența acumulată în Liga 1, Liga 2 și Liga 3 îl recomandă drept un jucător pregătit să își aducă aportul la îndeplinirea obiectivelor echipei, arată reprezentanții CS Minaur.
  • Sebastian Radu – fundaș format în cadrul academiei FCSB, sosit de la LPS HD Clinceni. A mai evoluat pentru Progresul Spartac (împrumut). Sebastian evoluează în principal ca fundaș dreapta, putând acoperi cu succes și poziția de fundaș central. Se remarcă prin disciplină tactică, agresivitate pozitivă în dueluri și disponibilitate la efort pe întreaga durată a meciului. Are un bun simț al poziționării, contribuie atât la faza defensivă, cât și la construcția jocului, iar experiența acumulată în cadrul academiei FCSB și în competițiile de seniori îl recomandă drept un jucător cu un potențial important de dezvoltare, notează sursa citată.
  • Dorin Toma (foto sus) – mijlocaș ofensiv, care a evoluat pentru UTA Arad (juniori), CSM Reșița, CSM Slatina, Academica Balș. Dorin evoluează în principal pe postul de mijlocaș ofensiv, dar poate acoperi cu succes și pozițiile de mijlocaș central sau atacant. La 1,86 m, îmbină foarte bine forța fizică și tehnica, având o excelentă viziune asupra jocului și capacitatea de a lega compartimentele echipei. Se remarcă prin calm în posesie, pase inspirate și implicare constantă atât în construcția fazelor de atac, cât și în recuperarea mingii, îl descriu reprezentanții CS Minaur.
  • Paul Mercioiu (foto jos) – atacant care sosește la Minaur după un sezon foarte bun la Inter Sibiu, unde a fost golgheterul echipei, cu 18 goluri marcate. De-a lungul carierei a evoluat pentru UTA Arad (juniori), Corvinul Hunedoara, CSC Dumbrăvița, ACS Socodor, Lunca Teuz Cermei, Inter Sibiu. Paul Mercioiu este un atacant central care se remarcă prin instinctul de gol, mobilitatea din careu și determinarea cu care luptă pentru fiecare minge. Are un joc aerian bun, știe să își creeze spații în defensiva adversă și este un finalizator eficient atât cu piciorul, cât și cu capul. Parcursul său prin mai multe echipe din fotbalul românesc i-a oferit experiența necesară pentru a face pasul spre o nouă provocare, iar sezonul excelent petrecut la Inter Sibiu demonstrează că este pregătit să își pună amprenta și în tricoul galben-albastru, mai arată sursa citată.

Sursa foto: CS Minaur

Citește și:

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.