Campionatul ligii a doua la fotbal continuă în acest weekend cu prima etapă a returului. FCM Baia Mare va începe partea a doua a campionatului cu un meci în deplasare, pe care îl va juca în compania echipei FC Brașov.
Băimărenii au un moral foarte bun după ultima victorie, cu 2-1, obținută în ultima etapă, în deplasare cu CSM Râmnicu Vâlcea. Elevii antrenorilor Dorin Toma și Cristian Bogdan sunt doar la un punct distanță de liderul UTA Bătrâna Doamnă și speră să revină cât mai curând pe prima poziție a clasamentului. În acest sens, FCM Baia Mare și-a propus să nu piardă la Brașov.
“Începem returul de pe poziția a doua și sperăm să urcăm în clasament. Mai jucăm cinci etape în acest an și sperăm ca iarna să ne prindă pe primul loc. După aceea vom vedea ce s-a făcut greșit și ce s-a făcut bine și vom analiza ce este de făcut pentru viitor”, a declarat antrenorul Dorin Toma.
“Suntem în obiectiv. Noi vrem să terminăm sezonul regulat pe unul dintre primele 6 locuri, pentru a prinde play-off-ul. Ne va aștepta un meci dificil la Brașov, au o echipă bună, în tur am terminat la egalitate. Sperăm să facem un joc bun acolo și să scoatem minimum un punct”, a spus fundașul Florin Ilie.
“Mergem în primul rând să nu pierdem. Va fi însă un meci deschis și se poate întâmpla orice. Și ei au o echipă bună. Sunt imprevizibili, dar acasă joacă foarte bine”, a spus atacantul Sergiu Arnăutu.
Partida dintre FC Brașov și FCM Baia Mare se va disputa în nocturnă, duminică, de la ora 18.30.

Lasa un raspuns