Fostul şef al Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan, a fost la finele săptămânii trecute, în vizorul hoţilor. Aceştia i-au furat fostului comisar-şef două autoturisme ce erau parcate în curtea casei sale. N-au ajuns însă departe cu ele. Aflaţi sub influenţa alcoolului, cei doi hoţi au avariat maşinile după care le-au abandonat pe o stradă din apropiere locuinţei lui Călin Crişan. Acesta a făcut reclamaţie la Poliţia din Satulung, oamenii legii reuşind să-i identifice în scurt timp pe hoţi. Autorii faptei au fost doi tineri din localitatea maramureşeană Satulung şi niciunul dintre ei nu deţinea carnet auto. Cei doi sunt acum cercetaţi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, violare de domiciliu, conducere fără permis auto şi furt calificat.

Lasa un raspuns