Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA, se află pe poziția a 7-a în ierarhia celor mai bine plătite sportive din lume, stabilită de revista americană Forbes, cu venituri totale de 6,8 milioane dolari, realizate între 1 iunie 2014 și 1 iunie 2015.
Rusoaica Maria Șarapova, numărul 2 mondial, rămâne sportiva cu cele mai mari venituri din lume, pentru al 11-lea an consecutiv, precizează Forbes. Șarapova, în vârstă de 28 ani, câștigătoarea ediției de anul trecut a turneului de Mare Șlem de la Roland-Garros, după o finală cu Simona Halep, a obținut suma de 6,7 milioane dolari din premii la diferitele competiții la care a participat, însă câștigurile sale totale, care includ sponsorizările și alte surse de venit, s-au ridicat în total la 29,7 milioane dolari.
Americanca Serena Williams, liderul clasamentului WTA, ocupă locul secund în această ierarhie, cu 24,6 milioane dolari, în timp ce pe poziția a treia se află daneza Caroline Wozniaki, cu 14,3 milioane dolari.
Singurele prezențe din afara tenisului în Top 10 Forbes sunt cele ale pilotului de curse Danica Patrick (poziția a 4-a), campioanei de arte marțiale mixte Ronda Rousey (8) și jucătoarei de golf Stacy Lewis (9).
Veniturile realizate de vedetele feminine ale sportului mondial sunt, însă, mult mai mici decât cele realizate de bărbați. Astfel, topul masculin este dominat de boxerul american Floyd Mayweather, care încasat 300 milioane de dolari pe parcursul ultimului an, urmat de învinsul său din "meciul secolului", disputat pe 2 mai la Las Vegas, filipinezul Manny Pacquiao, cu 160 milioane dolari, și fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, cu 79,6 milioane doliari.
Iată cum se prezintă clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume stabilit de Forbes:
1. Maria Șarapova (Rusia/tenis) 29,7 milioane dolari
2. Serena Williams (SUA/tenis) 24,6 milioane
3. Caroline Wozniacki (Danemarca/tenis) 14,3 milioane
4. Danica Patrick (SUA/automobilism) 13,9 milioane
5. Ana Ivanovic (Serbia/tenis) 8,3 milioane
6. Petra Kvitova (Cehia/tenis) 7,7 milioane
7. Simona Halep (România/tenis) 6,8 milioane
8. Ronda Rousey (SUA/arte marțiale mixte) 6,5 milioane
9. Stacey Lewis (SUA/golf) 6,4 milioane
10. Agnieszka Radwanska (Polonia/tenis) 6 milioane.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
FORBES: Simona Halep, locul 7 în clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume

Lasa un raspuns