FMI: Redresarea Irlandei nesigură, dar ieşirea din programul de asistenţă financiară în grafic

FMI: Redresarea Irlandei nesigură, dar ieşirea din programul de asistenţă financiară în grafic

Redresarea graduală a Irlandei rămâne extrem de nesigură, dar recentele evoluţii sprijină capacitatea ţării de a ieşi din programul de asistenţă financiară conform graficului, la sfârşitul acestui an, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional, transmite Reuters.
Salvată de UE, BCE şi FMI la sfârşitul lui 2010, Irlanda şi-a îndeplinit obiectivele stabilite în schimbul ajutorului internaţional şi s-a apropiat de ieşirea din acest program luna trecută, obţinând cinci miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe zece ani. Irlanda a devenit astfel prima ţară din zona euro care revine complet pe pieţele de finanţare după ce a beneficiat de asistenţă internaţională.
Emiterea de obligaţiuni pe zece ani, apreciază FMI, reprezintă un alt pas cheie spre un acces deplin la pieţele financiare, dar a avertizat că perspectivele Irlandei depind de redresarea economiei şi de sprijinul suplimentar din partea liderilor europeni pentru atenuarea poverii datoriei ţării.
‘Recentele evoluţii pozitive de pe pieţele financiare şi sectorul imobiliar sprijină capacitatea Irlandei de a ieşi din programul de asistenţă financiară la sfârşitul anului. Totuşi, creşterea ar urma să rămână lentă în 2013, iar perspectivele de redresare graduală pe termen mediu rămân extrem de nesigure’, se arată în raportul FMI. Instituţia şi-a menţinut estimările privind evoluţia Irlandei, apreciind că economia va creşte cu 1,1% anul acesta şi cu 2,2% în 2014.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.