Festivaluri devenite tradiție de Rusalii la Budești și la Călinești

An de an, de Rusalii maramureșenii se bucură de festivaluri consacrate deja în județul, prin care sunt promovate și valorificate obiceiurile maramureșene, care se păstrează cu sfințenie în zi de sărbătoare.

La Budești, festivalul “Nu vă uitați că-s micuț”, susținut de Consiliul Județean Maramureș, a adunat la cea de-a XXI-a ediție ansambluri populare de copii din toate zonele Maramureșului, care au încântat publicul cu jocul popular și cântece din folclorul maramureșean.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean a acordat, împreună cu primarul Simion Pop, câte o diplomă familiilor din Budești care anul acesta marchează 50 de ani de căsnicie. ”Îi apreciem pentru lecția frumoasă de iubire și respect reciproc și pentru exemplul pe care îl dau comunității,” a declarat Ionel Bogdan
În Călinești a fost promovat jocul la șură prin organizarea evenimentului “Învârtita vălenarilor”, ediția cu numărul XIX.
Cu bucurie am participat astăzi la ambele festivaluri. Datoria noastră este să continuăm promovarea tradițiilor noastre, unice în lume, iar prin organizarea acestor evenimente ne asigurăm de continuitatea și valorificarea elementelor care fac din județul Maramureș un loc cu totul special.

Felicitări lui Simion Pop și Petru Nemeș, primarii comunelor Budești și Călinești, pentru organizarea acestor evenimente frumoase și pentru implicarea în promovarea și păstrarea tradițiilor!” – transmite Ionel Bogdan.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.