Femeile deţin cele mai multe posturi de conducere în ministere. Care sunt ministerele "feminine" din România

Femeile deţin cele mai multe posturi de conducere în ministere. Care sunt ministerele "feminine" din România

Femeile deţin peste jumătate dintre posturile de decizie din administraţia publică centrală şi cele mai multe posturi de conducere în ministere, acestea fiind mai multe în ministere, decât în unitaţile de la nivel local, instituţiile din subordine şi alte organe de specialitate, potrivit unui studiuUn studiu realizat de Ministerul Muncii la cererea Comisiei Europene arată că primele trei ministere "feminine", cu peste 50 la sută femei în posturi de decizie, sunt Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) – 73,91 la sută, Ministerul Finanţelor Publice – 71,14 la sută, Ministerul Justiţiei – 70,97 la sută, se arată într-un comunicat al MMFPS.Primele trei ministere "masculine", cu peste 50 la sută bărbaţi în posturi de decizie, sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – 64,71 la sută, Secretariatul General al Guvernului – 62,50 la sută, Ministerul Afacerilor Externe – 59,62 la sută.MEDIAFAX

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.