Provocați să redea pe hârtie bogăția de culori a toamnei, mai mulți copii de la Școala gimnazială ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”din Sighet au fost selectați să participe la un concurs internațional de fantezie și îndemânare organizat la Lipova, în județul Arad.
Este al șaselea an consecutiv când profesorul Caius Lugojan îi provoacă pe elevi să participe la concursul internațional de fantezie și îndemânare organizat la Lipova, sub titlul Culorile toamnei.
”Am pregătit această temă cu elevi de la Școală gimnazială ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”. Am selecționat 12 lucrări din cele mai reușite și le-am expediat la Lipova. Au participat copii între 10-14 ani, din clasele V-VII”, spune Caius Lugojan, profesor de educație plastică la Școala ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”, din Sighetu Marmației.
Tehnica de lucru pentru care au optat copii a fost acuarele, tempera sau grafică.
”Eu zic că sunt niște lucrări foarte frumoase, iar copiii au șanse mari, eu sunt destul de strict în selecție și până acuma nu m-am înșelat. Nu pot să trimit orice lucrări acolo. Copiii au fost foarte bucuroși. Vor să se confrunte cu ei înșiși, să vadă ce rezultate pot obține”, spune Caius Lugojan.
La ediția de anul trecut, copiii din Sighet au obținut două premii I și un premiu II. Câștigătorii vor participa la un spectacol organizat la Lipova. Activitatea face parte din proiectele extrașcolare realizate la clasă sub supravegherea profesorului Caius Lugojan.

Lasa un raspuns