Expoziție temporară despre elemente de harnașament din epoca medievală, la Bastionul Măcelarilor

Expoziția ”Calul și călărețul” deschisă la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare prezintă publicului interesat o colecție de epocă medievală cu elemente de harnașament. Expoziția poate fi vizitată până în 26 octombrie.

Sunt expuse piese de harnașament datate în secolele XVII-XVIII, ce aparțin Colecției vechi a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, Maramureș. Această colecție a fost constituită de-a lungul secolului XIX și stă la baza formării Muzeului Orășenesc Baia Mare, înființat în 1904, ca mai apoi să facă parte dintre colecțiile muzeului actual.
Piesele expuse au legătură cu activitatea breslelor: curelarilor, șelarilor, fierarilor și armurierilor. Sunt expuse sigilii de breaslă, pinteni, zăbale, potcoave, șei de cal și scărițe de șa. Toate acestea constituie elemente de nelipsit în utilizarea cailor în perioada medievală. Calul, în decursul secolelor XII – XVIII era o prezență extrem de utilă atât în muncile agricole, cât și în transport, dar și în bătăliile și conflictele existente. Activitatea meșterilor fierari și armurieri este strâns legată de relația cal și călăreț și elementele ce asigură această conexiune specifică epocii medievale și prezente în această expoziție. Acest eveniment este realizat de muzeograf dr. Sorana Mișca.
Costul biletelor este de 4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii și studenți.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.