Exercițiu al pompierilor la Spitalul Județean

Pompierii din cadrul Detașamentului “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare au desfășurat ieri un exercițiu la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Scenariul a presupus intervenția pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la etajul al treilea al clădirii, respectiv evacuarea unor persoane, atât pe căile de evacuare ale unității medicale, cât și cu autospeciala de intervenție și salvare la înălțime.

La exercițiu au participat două echipaje de stingere, unul de  intervenție și salvare la înălțime și un echipaj de prim ajutor EPA-SMURD, împreună cu personalul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al Spitalului Județean și personalul propriu al unității medicale.

Astfel de exerciții se desfășoară cel puțin o dată pe an, cu forțele profesioniste, respectiv trimestrial, cu Serviciul Privat pentru Situații de Urgență și personalul spitalului de la locurile de muncă respective, care trebuie sa asigure prima intervenție până la sosirea forțelor profesioniste, în cazul producerii unei situații de urgență.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.