Programa școlară 2016-2017 îi solicită pe micuții de la grădinițe să realizeze proiecte tematice care să aibă în centrul atenției concepte precum sărăcia, biodiversitatea, energia durabilă sau fuziunea culturilor. Inspectorii școlari spun că ideea e să-i sensibilizeze pe copii privitor la aceste teme și nu neapărat să-și însușească aceste noțiuni.
Fiecare copil poate alege o temă pentru un proiect care va avea în centrul atenției, în funcție de vârsta și intreseul fiecăruia, unul dintre aceste concepte. Copilul va avea la dispoziție 6 luni pentru investigare, culegere și analiză și pentru pregătirea prezentării lui în fața audienței, formate din părinți și educatoare.
”Subiectele le propune Ministerul Educației și sunt teme orientative, ideea e că se merge nu pe dezvoltarea unor noțiuni științifice, ci pentru a înțelege că în jurul nostru oamenii sunt diferiți, că mediul înconjurător trebuie protejat, că este foarte divers, că de la cea mai mică vârstă putem face ceva pentru a proteja natura. Copiii învață de mici că trebuie economisită apa, că în unele zone copiii nu beneficiază de apă potabilă, deci mergem pe noțiuni minime, elementare, de sensibilizare a copiilor. Ideea de bază este de a le forma copiilor niște comportamente, nu neapărat de a le da informații teoretice, noțiuni științifice”, explică Mariana Ferțigan, inspector școlar pentru educație timpurie și alternative educaționale.
Printre altele, scopul acestor proiecte este apropierea celor mici de cadrul familial.
”Învățăm copilul să lucreze împreună cu familia, pot să vă spun referitor la experiența de anul trecut că au realizat lucrări foarte frumoase. E vorba și de a le crea un exercițiu copiilor și părinților, să participe și familia la realizarea acestor proiecte, sentimentul că acești copii aparțin unei familii cu care pot dezvolta împreună un proiect”, arată inspectorul școlar.
Temele propuse au legătură cu evenimentele organizate în cadrul ONU, evenimente dedicate eradicării sărăciei, biodiversității, fuziunii culturilor, siguranței rutiere și energiei durabile pentru toți.

Lasa un raspuns