EVENIMENTE PE ȘOSELE: Două accidente soldate cu doi răniți

EVENIMENTE PE ȘOSELE: Două accidente soldate cu doi răniți

 Un grav accident rutier a avut loc luni în Rona de Sus. Un tânăr de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a virat la stânga pentru a intra pe o stradă laterală şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie angajată în efectuarea unei depăşiri. În urma evenimentului rutier șoferița a ajuns la spital cu mai multe fracturi.

În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat în podețul unui imobil. Tânăra a fost rănită şi transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru îngrijiri medicale.
”Ne-a fost adusă o victimă de accident rutier petrecut pe raza localității Rona de Sus, o tânără prezentând fracturi la nivelul membrelor, respectiv o fractură bimaleolară dreaptă, adică fractură de gleznă dreaptă, o fractură la nivelul mâinii drepte și o plagă contuză de buză inferioară”, a declarat Gelu Moyș, medic specialist CPU Sighet.
Și un bărbat din Poienile Izei a ajus luni la spital cu răni grave după ce a căzut cu bicicleta de pe un podeț.
”Ieri la ora 14:45 ne-a fost adusă din Poienile Izei, victima unui accident de bicicletă, un accident mai straniu, un domn în vârstă de 60 de ani care a luat-o pe lângă podețul de lemn care era peste râul Iza. Respectivul prezintă un traumatism cranian cu o plagă contuză parietală dreaptă, o contuzie de coloană dorso-lombară și o fractură de stern motiv pentru care va fi trimis în Baia Mare la chirurgie toracică unde va fi rezolvat chirurgical”, a precizat medicul Gelu Moyș.
Starea bărbatului este stabilă în acest moment.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.