EVENIMENT SPECIAL: Pregătirile pentru concertul de pricesne din Sighet, în linie dreaptă

EVENIMENT SPECIAL: Pregătirile pentru concertul de pricesne din Sighet, în linie dreaptă

 Concert inedit de pricesne şi cântece religioase mâine seară, pe aleea pietonală din municipiul Sighetu Marmaţiei. Pregătirile au intrat în linie dreaptă, în aşa fel încât mâine seară sighetenii să ia parte la un eveniment religios de excepţie. Scena pe care se va desfăşura concertul a fost instalată astăzi, încă de la primele ore.

Cu ocazia intrării în Săptămâna Mare, Organizaţia Femeilor Liberale din Sighet alături de Asociaţia „Rozalina” şi Asociaţia „Călineştenii Ţării Maramureşului” au decis să marcheze împreună cu toţi sighetenii apropierea sărbătorilor pascale. Va fi un eveniment de suflet care va readuce în municipiu atmosfera de odinioară în prag de Florii. Interpreţi de valoare ai Maramureşului, grupuri folclorice, dar şi grupuri de copii vor urca pe scena amenajată pe aleea pietonală şi vor interpreta cele mai frumoase cântece religioase şi pricesne specifice zonei Maramureşului.
„Într-o oră, o oră şi un sfert, începând cu ora 18:00, pe aleea pietonală îi invităm pe toţi cei care doresc să participe alături de noi la un moment de suflet, care reprezintă nu numai simbolic sărbătoarea ce urmează, dar prin care putem să-i onorăm şi pe artiştii care îşi dau atâta silinţă să conserve aceste minunăţii, aceste bijuterii ale cultului ortodox şi nu numai, şi ale poporului nostru”, a transmis Maria Kormoş, copreşedinte OFL Sighetu Marmaţiei.
La acest eveniment sunt invitaţi să participe toţi sighetenii. Îi vor încânta cu pricesne şi cântece religioase interpreţii Măriuca Verdeş, Voichiţa Nemeş – Andreica, Maria Mihali, Marius Iusco, Ileana Matus, Maria Homei Costea, grupul „Pui de Moroşan”, „Moroşanca”, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din cadrul Protopopiatului Sighet, un grup de copii din Leordina, dar şi grupul „Călineştenii Ţării Maramureşului”. Evenimentul este sprijinit de Alexandru Oros şi va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18:00.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.