EVENIMENT: DOT.fair, cel mai complex Festival IT din România, se lansează anul acesta la Cluj-Napoca

EVENIMENT: DOT.fair, cel mai complex Festival IT din România, se lansează anul acesta la Cluj-Napoca

Amprenta Advertising anunță organizarea celui mai mare și complex festival IT din România, care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 18-21 iunie 2015, la Sala Polivalentă.
Evenimentul va reuni sub brandul DOT.fair cele mai mari nume din domeniul IT&C din țară și străinătate.

Festivalul este o inițiativă orientată spre piața de tehnologie a informației. Evenimentul se întinde pe durata a 4 zile, timp în care se reunesc unele dintre cele mai râvnite și captivante industrii ale secolului 21 : BUSINESS SOLUTIONS, SOCIAL MEDIA, GAMING si GADGETS.
În Cluj-Napoca activează peste 300 de companii IT&C, care reprezintă 70% din exporturile României în materie de produse software și soluții de comunicare. În cadrul evenimentului vor fi prezente cele mai importante nume din domeniul Business Solutions, oferind astfel posibilitatea celor interesați accesul rapid la informațiile despre ultimele inovații în domeniul Business. Această zona a Festivalului include și o parte de Workshop-uri și prezentări, la care participă nume importante din domeniul IT, atât din țară cât și din străinătate.
“Vom asigura și o zonă de Gadgets și Social Media, la eveniment fiind prezenți reprezentanți internaționali ai Youtube, Facebook, Google, dar și principalii jucători de pe piața de IT și Social Media din România. Vorbim aici despre nume importante și teme actuale de discuții precum securitatea datelor, seminar despre tehnologie și inovație, despre start-up și aşa mai departe, aceasta fiind o zonă de maxim interes pentru public. Locurile sunt limitate, iar accesul se va face doar pe baza unui card Business oferit de partenerii noștri celor care vor opta din timp pentru aceste conferințe.” – declară organizatorii.
Festivalul va cuprinde și o zonă de Entertainment, iar vedeta evenimentului va fi concursul de DOTA2, alături de încă 3 turnee de Heroes of the Storm, Hearthstone: Heroes of Warcraft și Counter-Strike Global Offensive.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.