Festivalul nunților tradiționale prin care se promovează obiceiurile de nuntă din mai multe zone ale țării a avut loc de Rusalii la Petrova. Evenimentul care a ajuns la a treia ediție a fost organizat de Primăria, Consiliul Local Petrova și Căminul cultural ”Adrian Dohotaru” cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.
Anul acesta festivalul a durat două zile. Duminică pe scena căminului cultural a avut loc un spectacol de cântece populare susținut de interpreți din Maramureș și nu numai. Luni s-a desfășurat parada portului popular iar la căminul cultural au fost puse în scenă secvențe din obiceiurile de nuntă specifice mai multor zone.
”Este un festival internațional. Participă și frații noștri de peste Tisa și cei din Ungaria. Festivalul este susținut de Primăria comunei Petrova, Consiliul Local și Consiliul Județean Maramureș”, a spus Ioan Petrovai, primarul comunei Petrova.
Mai multe imagini de la Festivalul Nunților tradiționale din Petrova puteți urmări începând cu ora 19:00, la emisiunea Manifest, de la TV Sighet.

Lasa un raspuns