EVENIMENT: Avocatul Poporului aniversează 20 de ani de la înființare

EVENIMENT: Avocatul Poporului aniversează 20 de ani de la înființare

 Avocatul Poporului aniversează, joi, două decenii de la înființare printr-un eveniment la care vor fi prezenți peste 70 de Ombudsmani naționali, regionali și delegați, dar și demnitari ai statului român.

Adunarea Generală a Institutului European al Ombudsmanului se desfășoară până vineri în București. Cu această ocazie, vor fi alese organele de conducere și are loc o conferință internațională, în cadrul căreia va fi abordată problematica promovării și apărării drepturilor și libertăților fundamentale, principalele teme de discuție fiind ‘Independența politică a Ombudsmanului în viitor’ și ‘Rolul Ombudsmanului în eliminarea discriminării’.
Oaspeții străini, alături de înalți demnitari ai statului român, vor fi prezenți joi la evenimentul tematic aniversar ”Două decenii de la înființarea instituției Avocatul Poporului”, se arată într-un comunicat.
În cadrul manifestării vor fi prezentate, între altele, principalele etape ale evoluției instituționale, dar și provocările cu care s-a confruntat Avocatul Poporului de la înființarea sa în anul 1997.
La evenimente vor participa peste 70 de Ombudsmani naționali, regionali din Europa, Zona Caucazului și Africa.
Printre invitați se numără și președintele și secretarul general al Institutului Internațional al Ombudsmanului, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, ministrul Justiției, Tudorel Toader, primarul general al Municipiului București, Gabriela Firea, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu, viceprim-ministrul, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, procurorul general Augustin Lazăr, reprezentanți ai corpului diplomatic, înalți prelați, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și sindicale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.