EVALUAREA NAŢIONALĂ: SUBIECTELE la proba de matematică

EVALUAREA NAŢIONALĂ: SUBIECTELE la proba de matematică

O problemă de artimetică având cerinţa "câte mere are Ana?", două de geometrie şi desenarea unei piramide s-au numărat printre subiectele probei de matematică pe care au susţinut-o, joi, elevii de clasa a VIII-a, în cadrul evaluării naţionale. Proba scrisă de matematică a avut trei subiecte, fiecare cu mai multe cerinţe.
La primul subiect, elevii au avut de aflat, printre altele, rezultatul operaţiilor 4×4+10, cât este numărul "a" dacă a/6=5/2, precum şi perimetrul unui pătrat şi volumul unui cub cu laturi date. La acelaşi subiect, li s-a cerut să interpreteze datele dintr-un tabel cu notele unui examen.
Subiectul II avut ca primă cerinţă desenarea unei piramide triunghiulare regulate, după care elevii au trebuit să rezolve o problemă de aritmetică: "Ana şi Bogdan au împreună şapte mere, Ana şi Călin au împreună opt mere. Câte mere are Ana, ştiind că toţi trei au împreună 12 mere?".
Tot la subiectul II, una dintre cerinţe a fost legată de funcţia f(x)= x + 2, la care s-a cerut să se calculeze f(0) + f(-2) şi să se reprezinte grafic funcţia. De asemenea, elevii au avut de demonstrat, pentru o expresie matematică E(x) dată, că E(x)=1 pentru orice număr real în afară de -2 şi 2.
Subiectul III a fost alcătuit din două probleme de geometrie, prima având în ipoteză un dreptunghi cu latura şi diagonala date, iar a doua, un paralelipiped dreptunghic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.